• Psiholog Violeta Simion

Povestea nr. 1: 10 Ședințe

De-a lungul anilor înveti sa asculti... asculti în multe feluri: cu curiozitate, cu îngaduinta, cu sentimentul ca nu vei sti ce vei face dupa, asculti ca sa întelegi, sa te clarifici... ASCULTI SECRETE!


Ca sa întelegi cum functioneaza mintea unui terapeut imagineaza-ti un calculator cu mii de foldere: unele supraaglomerate, altele destul de goale sau altele pe care le redenumesti (redefinesti). Paradoxal, fiecare folder e important: nu e ca si cum ai zice: „delete” cu cea mai mare repeziciune! Întotdeauna asociezi povestea cu chipul, emotia celuilalt.


Consecinta: multe „foldere mentale” nu vrei sa le stergi definitiv. De ce? Pentru ca ai asistat la destine care ti-au dovedit cât de luptatoare pot fi sau macar s-au straduit incredibil!


Povestile unora dintre ei/ele am sa ti le povestesc din perspectiva terapeutului care si-a asumat sa dialogheze cu oamenii, cu emotiile pe toata perioada vietii lui. Cu certitudine o alegere definitiva.


Povestea nr. 1 - 10 Ședinte


A intrat în cabinet. Era o prezenta foarte modesta: simpla ca si aspect vestimentar, înalta, alura femeii sportive si, cumva, jenata de prezenta mea (mult prea feminina). S-a asezat pe canapea si alaturi de ea, sticla de apa si un ghiozdanel. Sub ochelarii ei, îi simteam privirea tematoare în timp ce corpul ei transmitea mesajul ca aici voia sa fie. Si a început:


- Nu vreti sa stiti cât de greu îmi este sa fiu aici! Am notat numarul dvs. si am zis ca nu mai trebuie sa amân. Dar am sa fiu sincera: voi veni la 10 sedinte. Atât mi-am propus ca sa încep sa ma lamuresc cu mine. Si îmi va fi de ajuns!


Am zâmbit. De regula, clientii mei nu stiu ce vor si nu sunt foarte decisi ce vor sa schimbe, dar aceasta clienta era atât de determinata încât am stiut ca va fi prezenta la cele 10 sedinte. Si asa a fost.


Fusese un copil neglijat într-o familie numeroasa cu principii valorice conservatoare, iar ea avusese parte de o suita de întâmplari umilitoare.


- Stiti, am fost exact copilul ala de-l cearta învatatoarea constant nu fiindca nu stie întotdeauna, ci pentru ca el este reprezentantul nestiintei simbolul ei. Eu nu am luat bacul si am încercat de 7 ori. În schimb, m-am maritat si am un copil. Si nu am renuntat sa dau bacul! Finalmente, l-am luat spre indignarea multora! 7 ani... e un numar de ani, doamna terapeut, nu-i asa?


Fiecare sedinta a fost provocatoare. Era o clienta constiincioasa si extrem de analitica. Ma mira însa durerea ei de cap care se intensifica de fiecare data când ajungea la mine. Extrem de punctuala, începea invariabil sedinta asa:


- Nu stiu de ce, de fiecare data când vin aici ma ia durerea de cap... Probabil pentru ca simt ca tot ceea ce am construit atâtia ani se decimenteaza. Poate asa înteleg de ce ma simt atât de ametita. Si culmea, de fiecare data când plec îmi trece. Stiti, eu simt ca-mi dati multe batai de cap.


Si, a început sa râdă.


Dupa un anumit interval de timp, a revenit într-o sedinta, s-a asezat triumfatoare pe canapea si mi-a zis tacticos:


- Nu o sa va vina sa credeti! Am luat la Facultate! Buget! Am facut-o si pe asta! Eu! Studenta!


A baut din sticla cu apa si a privit într-o departare numai de ea stiuta. Într-o alta sedinta, mi-a explicat ca a fost la facultate si a experimentat statutul de studenta până în momentul în care a simtit ironia si jignirile unui profesor. Ea întelesese ca mediul academic este mult mai rafinat în dialogurile cu studentii. De fapt, se pacalise: în realitatea aceea, ea nu-si dorea sa se integreze doar de dragul statutului... a renuntat impacata cu ea insasi!

Într-o dimineata, m-am trezit complet nefericita. O avalansa de gânduri de nemultumire ma asaltau cu viteza cu care simti vântul rece de toamna. Eram satula de orasul asta, de faptul ca merg pe strazi si nu simt ca traiesc, de faptul ca ma iritau dialogurile cu prietenii care se vaicareau de vietile lor si ca motivul invocat „Hai la o cafea” se transforma, de fiecare data, într-o însiruire de lamentari mai mult sau mai putin justificate.


Aveam o senzatie ca am nevoie de un „stop”. Si, potrivit obiceiului meu zilnic de a-mi verifica mailurile, am primit un email de la ea:


A trecut cam un an de când m-am hotarât sa schimb ceva în viata mea si de când v-am cerut ajutorul dvs. Si, pur si simplu, simt nevoia sa închid acest cerc si sa împartasesc cu dvs. rezultatele minunate la care am ajuns. Când am avut ultima sedinta v-am spus la un moment dat ca sper sa reusesc sa continui proiectul si sa-mi cresc încrederea în mine si daca totusi nu reusesc o sa revin la terapie, iar dvs. mi-ati raspuns ca NU voi mai avea nevoie de terapie si ca sigur ma voi descurca...


Si, asa am pornit la drum cu o mare teama ca nu ma voi descurca, ca sigur voi mai avea nevoie de terapie, ca nu pot singura... Dar în fiecare zi îmi aminteam cuvintele dvs. Si îmi ziceam ca TREBUIE sa mai pun o caramida, ca trebuie sa mai schimb ceva, ca trebuie sa lupt cu mine... (paranteza: a doua zi dupa ultima sedinta desi mi se parea o idee terifianta, mi-am înscris fetita la gradinita cu program prelungit si viata ei a fost TOTAL mai buna si mai fericita, s-a adaptat instant în ciuda temerilor mele). Si putin azi, putin mâine am ajuns sa devin cu totul alta persoana... si pentru prima data în viata nu se întâmpla sa spun ca sunt alt om si sa spun ca nu ma recunosc. NU! Dimpotrivaa! Acum ma recunosc, ma uit în oglinda si ma vad pe mine – cea care am simtit întotdeauna ca mai exista undeva acolo în adâncul meu dar îi este teama sa iasa la suprafata.


Acum am înteles si eu ca atunci când o persoana nu saluta, nu e politicoasa, nu e prietenoasa si eu nu am facut nimic gresit e pentru ca are suparari / frustrari personale. Ciudat ca nici la magazin nu mi se mai întâmpla sa par invizibila lucru de care ma plângeam la început.


Socant!!! Am început sa duc activitatile până la capat... maaare lucru pentru mine! Si chiar daca uneori pare situatia pierduta, continui. Se pare ca viata ne ofera mereu surprize pe ultima suta de metri. Nici cu sotul meu nu ma mai cert. Am ajuns sa am încredere în el si sa nu mai am paranoica senzatie ca are ceva cu mine! De fapt, a început sa-mi fie mai usor sa am încredere în oameni pentru ca.... am încredere în mine!


Wooow! Am spus sotul meu... ah da! Asta este un alt lucru mare! De câteva luni am început sa ma simt casatorita! Nu stiu exact când s-a produs fenomenul însa am ajuns sa constientizez si sa savurez faptul ca sunt casatorita si ca sunt femeie...


Da. Nu mai continui, sunt multe realizari. Este de fapt o noua viata si, în fiecare zi, îi multumesc lui Dumnezeu ca v-am întâlnit. Va multumesc si dvs pentru ajutorul oferit! Mi-ati salvat viata!


Pur si simplu am simtit nevoia sa împartasesc cu dvs ceea ce am reusit sa fac si sa va multumesc înca o data. Meritati sa stiti ca pentru unii oameni sunteti un erou. Va doresc toate cele bune, din toata inima! Cu respect!


În timp ce citeam mailul, am simtit cum curg lacrimi. Nici pe ele nu le puteam opri. Ciudat este ca plângeam singura într-o camera spatioasa înconjurata de carti si gândindu-ma ca si eu simt sa-i MULTUMESC pentru toate cele 10 sedinte!! În fond pentru ambele persoane toate ideile capatasera sens...


Si, DA, totul a pornit de la 2 cuvinte notate într-un colt de hârtie desenata: Violeta Simion!


Nota: Îti multumesc M.T. pentru curajul de a împartasi cu noi o parte din încercarile tale! Cu certitudine si pentru mine a fost una dintre lectiile pretioase de crestere personala!

Vio