• Psiholog Violeta Simion

MASCA 🎭

Una dintre marile mele pasiuni o reprezinta FILMUL. Nu stiu sa fie vreo persoana care sa nu-mi cunoasca aceasta pasiune. Mii de ore în care am râs, plâns, meditat, întrebat, mii de secunde în care am simtit ca-mi sta suflarea de emotie sau asteptare... o lume fata de care m-am simtit libera sa ma arat cu tot ceea ce reprezint ca emotie, o lume care m-a determinat de multe ori sa-mi revad propriul scenariu (apropo, daca nu stiti, exista si o stiinta care se cheama: cinematerapie 😊. Suna frumos, nu-i asa?!)


O lume care m-a învatat (inclusiv) sa-mi desavârsesc si sa-mi descopar ROLUL de FEMEIE...


În timpul unei sedinte de terapie, o clienta m-a întrebat:

- Doamna psiholog, credeti ca fac lucrurile gresit? Credeti ca am ceva urât în mine? Fac ceva nepotrivit în relatiile cu barbatii?

- Sunt mai multe întrebari. La care dintre ele vrei un raspuns prompt? A zâmbit.

- As vrea sa stiu daca gresesc. Asta mi-au spus toti fostii mei parteneri: tu nu vezi cât de mult gresesti?! Nici sa râzi frumos nu stii!


Am privit-o intens si am zâmbit si eu...


Si, brusc, am revazut mental o secventa - un moment care mi-a marcat copilaria si adolescenta (de fapt, a avut efect asupra devenirii mele ca femeie).



Eram la bucatarie cu ea si ascultam teatru radiofonic. Una dintre replicile actorului respectiv mi-a produs asa o bucurie încât am izbucnit într-un râs molipsitor. Nu reuseam sa ma opresc... exista o poftă reală de bucurie. Vizibil enervata de râsul meu, o aud zicându-mi: Vio, înceteaza! Râzi ca proasta!


Copil fiind nu vocea ei m-a panicat ci replica: râzi ca proasta... adica existau feluri diferite ale râsului, numai eu îl alesesem pe cel mai nepotrivit!! Am tacut subit. Pofta mea libera de a ma bucura a încetat, s-a evaporat pentru ca în mintea mea aparuse gândul ca gresisem! Si, nu de alta, dar eram la vârsta la care ma formam....:) Ulterior, am învatat sa ma îmbrac cuviincios (adica, sa nu atrag privirile, eventual, indiscrete ale barbatilor), am învatat sa zâmbesc îngaduitor tuturor ca sa nu deranjez, am învatat sa ascult si sa ma gândesc de doua ori înainte de a deschide gura (nu ma întrebati, iar, de câte ori am ratat momentul sa zic si eu ce gândesc), am învatat sa fiu...respectuoasa si „finuta”.🙂


Pe parcurs, tot învatand despre oameni (nu te speria: e un proces care ajunge sa-ti placa în timp), am început sa devin mult mai atenta (o lunga perioada) la reactiile celor din jur! Cumva îmi dadeam seama ca oamenii pot avea reactii controlate, dichisite, diverse, neasteptat de bine ascunse sub... măști!!!


Dar de ce măști? Cui folosea sa te prezinti lumii exterioare într-o formula care nu te ajuta decât temporar? Si, cel mai mult, ma intriga ideea ca Masca ar putea deveni Tu!


Cu alte cuvinte, am început sa ma întreb: Cine sunt eu ca femeie? Ce fel de femeie sunt eu? si, mai ales, ce criterii pot folosi astfel încât să nu mă confund cu masca mea...


Nu îmi aduc aminte care a fost ziua când „m-a plesnit” rationamentul acesta dar îmi aduc aminte ca, în putinele mele momente de liniste interioara, am reusit sa-mi aud RÂSUL meu Pofticios! Da! Pofticios, liber si extrem de sincer! Si, culmea, nu am mai simtit ca deranjez pe cineva...


I-am raspuns clientei mele:

- Sunt convinsa ca, atunci când râzi esti TU! As vrea sa-mi vorbesti despre Tine, cea care are nevoie sa redevina Femeia libera!


PS: proiectul de suflet: PsiClub - Clubul Pasionatilor de Filme Psihologice reprezinta o parte din Lumea mea ca Femeie 💃 (e cu de toate 😁)De ce filmul? Pentru ca e atât de divers încât nu are cum sa nu-ti placa ceva de acolo...