• Psiholog Violeta Simion

🍁Cum m-am întâlnit eu cu... „Toamna”🍂

- Vio, priveste copacii! Nu ti se pare ca sunt cei mai frumosi toamna? Priveste frunzele... atâtea culori!! Si tu, tu zici ca e un anotimp urât?! (privirea lui fixa îmi transmitea ca nu ma întelegea... si nu era singurul...)

- Nu reusesc sa vad frumusetea asta! Nu reusesc sa ma bucur! (efortul meu vizibil era sa nu urlu si sa nu par isterica; în fond, ce simteam era un amestec de prea multe... 🙂.


Multa vreme mi-a fost greu sa recunosc ce traiam (în limbaj terapeutic, eram în faza de negare :). La un moment dat devine ciudat, pentru ca oamenii sunt dornici sa cunoasca doar povestile de succes, sa cunoasca secrete despre victorii personale, profesionale; eu în schimb pledez pentru autenticitate si sinceritate (ceva de genu’: de acolo am plecat...)



Eu am plecat de la o imensa ambitie: sa fie cum vreau eu! Daca mi-a iesit? Acum râd: DA, mi-a iesit... cu totul altceva🙂, am devenit o persoana libera într-o lume plina de contradictii. În momentul în care mi-am eliberat mintea de imensele frici (frica de a nu reusi, de a fi singura, de a încerca, frica de MINE ÎNSĂMI), am putut sa ma ocup, real, si de ceilalti...


O buna perioada de timp, am avut clienti (cu diagnostice de anxietate – depresie) pe care îi întelegeam nu fiindca stiam atât de bine teoria! Nuuu! Îmi stiam propriul diagnostic! Stiam fiecare toamna ce-mi aducea: neliniște, auto-izolare, pesimism, îndoială, oboseală, tristețe, neîncredere. Cum vedeam toamna? Ca o MLAȘTINĂ!! O încercare obositoare de a ajunge la celalalt mal! Si, asta, în ciuda faptului ca în fiecare zi aveam acelasi obiectiv: gândeste pozitiv! Ai încredere în tine! Nu esti singura!!


Ce nu reusesti când esti în depresie? NU te vezi pe TINE ÎNSUȚI!! De ce? Pentru ca nu mai esti în sincron cu ceilalti! Ceilalti îti ofera: judecati de valoare (ca esti slab, ca de ce nu ai vointa, ca nu ai motive... lasa prostiile, etc) sau nimicuri (hai la un suc sau o plimbare sau...un telefon la juma’ de an 🙂. Functioneaza... temporar!! Oricum, la un moment dat, ajungi sa faci un efort sa vorbesti. Anulezi cuvintele exterioare ca sa ramai cu cele interioare.


Îmi aduc aminte de vorbele unei cliente care-mi relata prima ei experienta terapeutica cu un alt psiholog: în timpul sedintei de terapie, mie îmi venea sa fug de rusine ca puteam exprima atâtea stari, atâtea slabiciuni iar doamna psiholog vorbea atât de tehnic! M-am întrebat mult timp de ce am continuat sedinta daca sentimentul de rusine a fost înlocuit treptat cu cel de... cobai! Nu eram ascultata, eram consemnata! I-am zâmbit clientei mele: cumva parcursesem acelasi drum.


Cu alta ocazie, un client îmi descrisese senzația de ne-ascultare interioara: Pentru toti aveam timp: nu stiam decât de prioritatile celorlalti, nu-mi imaginam decât ca refuzând voi complica si mai mult problemele lor. Nu stiam decât de urgente! Timp liber? O aroganta! Când, însa, am obosit...m-am ascultat si nu mi-a placut ce mi-am spus: tu esti nimic pierdut între nevoile lor!!


În munca aceasta terapeutica, înveti în timp sa construiesti noi sensuri/semnificatii fiecarei povesti / destin si sa-ti iei ramas bun facându-ti rost de propriul ritual de de-contaminare.


Dupa ce plecam de la cabinet, în desele mele plimbari nocturne, m-am întrebat frecvent: ce ne lipseste? Este necesara o cautare interioara atât de lunga si atât de detaliata? Schimba noua ordine a lucrurilor perspectiva asupra vietii? Cumva ne complicam? Ce vindecam?


Cu siguranta, nu putem vindeca ceva ce nu ni se arata clar si pentru aceasta e nevoie sa ne acordam timp. Personal, m-am luptat destui ani cu timpul... sa fac multe si nu oricum! Am renuntat sa-mi mai propun multe; nu din lipsa de creativitate ci dintr-o nevoie de re-prioritizare. Am început sa înteleg ca semnificatia fiecarei persoane/lucru din viata mea e data de modul în care percep/ vizualizez relatia în viitor...


Astazi, ce reprezinta toamna 🍁 pentru mine? Cu siguranta, NU un ramas bun…🙂