• Psiholog Violeta Simion

Am cunoscut un OM

Updated: Oct 24

Azi este despre... A-ti lua RĂMAS BUN!


Azi este despre oamenii care pleaca sau raman alaturi de noi, în ganduri, în emotii, în amintirile noastre…


Azi aleg sa scriu despre un Om pe care l-am iubit într-un mod aparte si care m-a ajutat sa înteleg lumea cartilor astfel încat sa-mi pot permite sa scriu... despre orice in felul meu cat mai personal.


Doamna diriginta din scoala generala: un om simplu, capabil de aprecieri pozitive la adresa elevilor, zambitor si, in acelasi timp, critic cu scrierile noastre. Un Om inspirandu-ne lecturile noastre, o prezenta distinsa, cumva sfioasa, domoala la vorba si protectiva. Nu-mi amintesc sa ma fi certat. Stiu si am simtit cum m-a ghidat în toti anii scolii generale.

- Vio, aici ai 5 carti despre poezia eminesciana. Citeste-le si zi-mi parerea ta. Sunt curioasa!

Sau...

- Vio, cum interpretezi TU textul lui Creanga? Poti face o analiza comparativa cu scrierile altui scriitor roman?


Eram socata! Punctul meu de vedere! Al meu…adica un copil de 13 ani! Si, ma straduiam sa par culta folosind cuvinte „slefuite”, inclusiv sa adopt o atitudine de Om mare! Imi imaginez cat eram de simpatica din moment ce ma asculta cu mare atentie cu un zambet neclintit. Si, asa, am citit mult, mult fara sa regret o secunda ca nu ieseam de multe ori afara sa ma joc alaturi de ceilalti copii. Am citit din dorinta de a întelege perspectivele altor oameni dar si din dorinta puternica de a-i povesti unui ascultator care avea sa-mi devina unul dintre MENTORII mei :)


Am intrat la liceul dorit si am simtit nevoia sa-i dau telefon sa-i multumesc.


- Doamna diriginta, am intrat acolo unde mi-am dorit!! Va multumesc! (plangeam si radeam in acelasi timp).

- Vio, nu-mi faceam griji deloc! Dar fii atenta: ce urmeaza o sa fie o continuare a povestii noastre. Lecturi si mai frumoase si dezbateri si mai palpitante!


Asa am intrat eu la liceu: cu speranta unui orizont beletristic mare si cu încrederea unor legaturi speciale. Ca orice tanar naiv si entuziast, mi-a trecut elanul in ceva timp si am inteles ca deja eram la un alt stadiu al „dezbaterilor”. Am ramas cu amintirea celor 4 ani de scoala generala si cu imaginea ei blanda...


Anii au trecut si intr-o zi am fost sunata de o colega dintr-o scoala:

- Vio, avem nevoie de tine! Anul acesta doamna diriginta iese la pensie si esti invitata dumneaei. Speram sa ajungi pentru ca stim ca esti un om extrem de ocupat.


Am facut o pauza si am raspuns:

- Doamne, ce au trecut anii! Am sa ajung! Da! Clar imi fac timp! (am inchis telefonul si am simtit o emotie incredibila si-mi tot repetam in gand: poate nu ma pun sa tin un discurs!).


Am ajuns si-mi amintesc ca i-am simtit privirea blanda. Stii genul acela de emotie de nu te mai poti deplasa?! Eu simteam ca eram pe Marte si, probabil, si ea a simtit ca eram într-un imens ocean de emotie. A venit spre mine si m-a strans în brate mult, mult, nu ne vazusem de peste 20 ani!


Daca am spus vreun discurs?! Nuuuu! Am plans toata intalnirea. TOATA! Si ea, blanda, a înteles ca eram acelasi copil care se emotiona rapid si intens. Toate lacrimile mele vorbeau pentru ea! Si pentru ca invatasem sa ma exprim liber, nu le-am putut opri pe niciuna dintre ele…

Intr-una din toamnele trecute, m-am întalnit întamplator cu Ea. Mult îmbatranita dar la fel de senina. M-a strans in brate si m-a invitat pe o banca. Mi-a povestit despre nepotelul ei, despre trairile ei, despre relatia ei cu batranetea. Eram noi doua pe o banca privind oamenii trecatori.

- Vio, mai stii ceva de colegii tai? Ma gandeam ca-s tare mandra de voi. Iar TU ai ramas un Copil Mare! Zambea. Imi amintesc cum raspundeai in clasa: sigura pe tine, vesela. Imi placea sa te ascult! Tare sunt mandra tine! (m-a strans de mana si m-a tinut asa multe minute :)


Priveam trecatorii si imi doream sa nu ma vada plangand: cine stie cand urma sa o revad?!


Azi mi-am luat ramas bun privind toamna aceasta de pe o banca in care ma aflu doar eu…


Chiar daca stiu ca nu va mai veni si ca pot plange, voi alege sa o port in suflet – pe ea, Omul care mi-a cultivat pofta de a intra in lumea cartilor.


Azi nu e despre noi ci despre EI, cei care ne-au daruit parti dintr-o lume frumoasa si care ne-au ajutat sa devenim Oameni… Si, da, azi ii datorez gandul meu scris :)


Pentru ea, ROBU HEDA GINA

Cu pretuire neconditionata